Blog

Lirica erotica la Benjamin Fundoianu si Tudor Arghezi (I)

Posted by Ghe Neguzzu on April 16, 2013 at 9:15 AM

Erosul în poezia fundoiană

    Poezia erotică fundoiană este plasată într-o „sferă a neîmplinirii”, aşa cum observă şi D. Petrescu. La Fundoianu, ideea de femeie este concepută prin intermediul naturii. De cele mai multe ori, însă, poetul îi conturează imaginea într-un spaţiu funebru. Eul liric îşi manifestă dorinţa de iubire prin utilizarea frecventă a condiţionalului-optativ, fapt ce sugerează că actul de împlinire al iubirii se va afla întotdeauna sub semnul imposibilităţii realizării.
    „Era mai bine, poate, dacă ne-am fi iubit
    aicea, în mirosul pădurii de molift.” (Romanţa I)
    Invitaţia iubitei la comunicare rămâne fără răspuns:
„Vrei să vorbim cuminte şi lin, ca doi bolnavi?
Ţi-aş dărui-o, poate, răcoarea din cuvinte.
Ca doi bolnavi, în toamnă, vrei să vorbim cuminte?” (Romanţă I)
    Posibilitatea creării vreunei legături erotice între cei doi este anulată. Aşa cum prezintă cadrul natural în care intenţionează să-şi invite iubita, dacă dialogul ar exista,  presupunem că acesta ar cuprinde replici de rămas bun. Apreciem că atitudinea eului liric este una de resemnare în faţa morţii:
„Iată-ne pe cărarea care se rupe-n vid,
şi nici nu-ţi este dată s-auzi de-aici, şi nu mi-i
muzica militară după sfârşitul lumii.” (Romanţa I)
Singura salvare este erotismul:
Când s-ar putea să are iar boii în april,
şi să-nnoim natura
Dac-ar cădea în tine,
În carnea ta fierbinte, ca într-un câmp fertil
un singur sâmbur putred în toamnă şi din mine.” (Romanţa II)
Vorbim, în poezia fundoiană, de femeia alcătuită din roadele pământului:
„sau linsă să-ţi laşi pielea de om, ca de un câine-
femeie-orz, femeie-mălai, femeie-pâne.” (Cântece simple: Vlaici II)
    Semnul neîmplinirii iubirii este redat prin utilizarea, aproape obsesivă, a optativului care determină eul liric să plaseze această scenă de iubire într-un tablou în care clipa s-ar opri. Primăvara poate sugera, aici, începutul unei relaţii, nepătată încă de profan:
„Ne-am aşeza pe bancă în dimineaţa clară
ar fi în noi, desigur, atâta primăvară,
că am privi (în ora împunsă de furnici)
cum boii de pe coastă se fac mereu mai mici.”
    Rareori se întâmplă ca poetul să impună în versurile sale condiţia împlinirii iubirii, condiţia ca iubita să apară, condiţia ca iubita să facă ceva pentru ca eul liric să-şi poată descătuşa iubirea. Spre exemplu, versurile: „Dacă mi-ai da surâsul ca un pelin amar/ ai birui pământul din celălalt cântar  / te-aş curăţa de blastăm ca un oţel de zgură,/ şi-aş cădea-n genunchi la albia impură.” ( Cântece simple: Vlaici II) exprimă împrejurarea conform căreia poetul ar accepta condiţia femeii proiectată de el şi ar îngenunchia în faţa propriei sale gândiri, tolerând ideea de impuritate. Aproape intenţionat pare că Fundoianu plasează universul său erotic sub pecetea lui „dacă”. Imposibilitatea împlinirii iubirii provine şi din faptul că această dorinţă, această condiţie este exprimată numai în mintea eului liric. Neacordându-i şansa iubitei de a îndeplini una din condiţiile sale, împlinirea nu va avea loc.
    În realizarea portretului iubitei cititorul remarcă o obsesie a poetului prin utilizarea vegetalului. Trăsăturile iubitei sunt conturate printr-o explozie carnală şi vegetală.
„Ţi-e prea frumoasă carnea, ca să mai poţi avea
sufletul care sparge păstaia, ca o stea.”
    Femeia este ilustrată prin intermediul ochiului unui estet care o conturează într-un tablou al carnalului. Versurile de mai sus includ ideea că femeia nu poate ajunge la suflet atâta timp cât trupul îndeamnă la păcat. Cu alte cuvinte, sacrul şi profanul nu pot sălăşlui într-o fiinţă feminină. Eul liric îşi exprimă din nou dorinţa:
„Aş vrea să-l caut sub pielea ta bălană,
cum umbli orb să cauţi o uşă-n subteran.”
    Portretul iubitei se conturează aici într-o modalitate suav-ironică. Dorinţa de a-i atinge sufletul  este dinainte gândită ca fiind imposibilă şi totuşi exprimată, fiind asociată cu „orbul care caută o uşa-n subterană.”
Dacă ţi-aş da sărutul fecund pe sterpul pântec
aş deştepta în tine, iubirea, ca un cântec?
Şi ca în vechi sertare cu lacătul stricat,
aş regăsi ce-i simplu în tine şi curat?
Ţi-e sufletul în carne închis, ca într-o cramă
în care mustul sparge fierberea lui de vrană
şi nu găseşte, ca să ţâşnească, o cană...
...Şi-i fericit că este închis în carnea ta.” (Cântece simple, III)
    Din ultimele versuri reiese, din nou, imposibilitatea împlinirii iubirii, dar şi o satisfacţie ironică a eului liric.
    În alte versuri, prezenţa femeii este dorită. Femeia este  „o zână cu-ochii visători”, este „zâna ce tronează peste flori şi
Fundoianu văzut de Iosif Reiss - 1916
ape”. Natura se află în perfectă armonie cu prezenţa ei: „Limpezile unde prinseră să cânte/Şi cânta şi spuma dănţuind pe val.” Visul frumos se sfârşeşte însă atunci când „ziua, naiul îl luă pădurii” iar eul liric stă „pierdut, mi-i jale şi mi-i dor şi sufăr...” (Idilă;). Iubita are glasul „dulce ca notele de flaut”, ai cărei ochi ascund taina neînţeleasă a naturii.
    Dar, de cele mai multe ori, eul liric se lasă dominat, în mod obsesiv, de ideea că femeia aparţine carnalului şi acest fapt îl determină să adopte din nou o atitudine ironică, „aruncând-o” pe aceasta „la pieptul fiecărui/În faţă-ţi mă-nclin cu-o reverenţă  / Şi mă întorn râzând, pe când tu stărui  /În urma mea: Ah, ce impertinenţă!” (În Evul Mediu) Titlul poeziei este sugestiv deoarece completează tabloul gândurilor eului liric care condamnă femeia la profanare încă din Antichitate. Altădată, iubita se ofileşte “precum în glastră/ se sting bolnavii trandafiri” (Rondel de toamnă;).
    În poemul Mărior, eul liric îşi manifestă puternic dorinţa prin utilizarea verbului la imperativ „a voi” în versurile: „Vreau să ne-azvârle aceeaşi furtună în genunchi/femeie”, exprimându-şi intenţia de a cunoaşte „sufletul de rouă” al femeii. În poemul Renunţare, poetul aşterne pe hârtie motivele pentru care iubirea dintre cei doi nu poate fi împlinită:
Fiindcă-mi eşti străină, pierdută şi departe
Fiindcă firul trainic al dragostei e rupt
Fiindcă fructu-i moale, e veştejit şi supt
Subt perspectiva iernii sterile şi deşarte.”

Cătălina Dumitru - martie 2013

Categories: D'ale literaturii

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments