Blog

O insula, doua destine (II): Influenta religiei

Posted by Ghe Neguzzu on April 16, 2013 at 9:20 AM

    Aminteam în numărul trecut experiențele lui Columb la contactul cu indigenii și cum acesta era de părere că oamenii pe care i-a întâlnit nu aveau cunoștințe religioase. Cercetarea de specialitate  indică exact contrariul, în legătură cu grupurile Taíno vorbindu-se despre politeism. Practica se centra pe adularea zeităților (cemís), în special a lui Yocahu-creatorul, respectiv a mamei acestuia, zeiței Atabey. Prin cemís se înțelegea și reprezentarea fizică a divinului sub forma sculpturilor (în piatră, lemn, os, etc.), ceramicii, petroglifelor, ori pictogramelor. Ca formă a credinței, oamenii foloseau diferite însemne trupești, printre care și tatuajele. 
    Sosirea europenilor marca plasarea creștinismului în insule, promovat în mare parte de către misionari (în acest sens puteți citi însemnările spaniolului Bartolomé de las Casas). Cum populația indigenă avea să fie decimată de-a lungul primului secol de la contact, iar numărul africanilor era în continuă creștere, un sincretism religios a luat naștere. Însă, în timp ce în colonia spaniolă se dezvolta creștinismul, în cea franceză influențele africane dominau cadrul religios.

Religiile afro-americane
    Vodou își are originile în Africa de Vest, mai precis în fostul regat Dahomey (actualul Benin), zonă locuită parțial de grupul fon, a cărui religie este Vodun (ce se poate traduce prin „spirit”, „zeitate”. Se vorbește despre Nana-Buluku, creatorul androgin, din care s-au născut gemenii Mawu (aspectul feminin) și Lisa (aspectul masculin), ce guvernau Luna, respectiv Soarele.
    Alături de limba fon, în regiune apar ewe, aja, gen, precum și phla-pherá. Toate acestea sunt subdiviziuni ale grupului de limbi gbe.
    Către răsărit este localizat unul dintre cele mai largi grupuri etnice din Africa Subsahariană, yoruba. Limba yoruba, asemenea limbilor gbe, face parte din ramura Volta-Niger (cunoscută și ca Benue-Congo occidental).
    Numeroase religii prezente în Americi își au originile în Africa de Vest. Pe lângă Vodou s-au dezvoltat Santería, Arará, Palo (în Cuba), Candomblé, Umbanda, Quimbanda (în Brazilia), Kumina (în Jamaica), Shango (în Trinidad), ș.a.
    Santería (La Regla Lucumí/Regla de Ocha/Lukumi) are la bază tradiții yoruba, cărora li s-au alăturat elemente romano-catolice și amerindiene. Între divinitatea supremă, Olodumare, și practicanți intervin orishás (òrìṣà în yoruba), forțe menite să reprezinte diversele manifestări ale zeului creator. Santería („venerarea sfinților” ) a apărut în Cuba, însă până la abolirea sclaviei (1886) avea să fie practicată în taină. De precizat că limba folosită în cadrul ceremoniilor se numește lucumí, despre care George Brandon scria în Santeria from Africa to the New World: The Dead Sell Memories că „nu a fost obiectul unor mari investigații” crezându-se la un moment dat că ar fi o limbă de contact, o formă simplificată de vorbire, folosită ca mijloc de comunicare între diverse grupuri. Se consideră că lucumí împrumută cuvinte din yoruba, fon și ewe.
    Candomblé s-a dezvoltat în statul brazilian Bahia, mai cu seamă în capitala Salvador, oraș fondat la mijlocul secolului al XVI-lea și puternic influențat de creștinism. Africanii sosiți în Brazilia făceau parte din diverse grupuri occidentale, de la ewe și fon, până la bantu (din Congo și nordul Angolei). Astfel, în Candomblé apar trei rituri (sau trei națiuni, în portugheză nações), alături de Ketu (cu influențe yoruba) existând Jeje și Bantu.
    Aminteam că între divinitatea supremă și practicanți se interpun orishas la yoruba, respectiv loas/lwas în Haiti. Dacă în Santería și Candomblé se preia termenul yoruba pentru a face referire la spirite, de ce în Haiti se vorbește despre lwa? Se crede că loa este un termen kikongo (sau kongo, limba vorbită în Congo-Angola), încă un semn că aria de influență nu s-ar limita doar la regiunea dintre Volta și Niger. O altă interpretare ar fi că loa/lwa derivă din cuvântul francez loi (lege).
    Reginald Crosley este de părere în The Vodou Quantum Leap: Alternate Realities, Power and Mysticism că Vodou are trei panteonuri: Rada (cel mai prestigios, menit să simbolizeze pacea, benevolența spiritelor), Petro (ce pune în lumină aspectele belicoase, tumultoase ale spiritelor) și Kongo (aspectul distructiv, magia neagră ) . Anumiți specialiști consideră Kongo ca parte a tradiției Petro.
    Majoritatea spiritelor din Rada au origini în Dahomey, ori în teritoriile ocupate de yoruba. Se poate vorbi astfel de conceptul lwa Gine(n)/lwa rasin, Rada fiind asociat cu Africa, cu dreapta și apa. Rada și Petro sunt în antiteză. Dacă în Rada se pune accent pe interior, Petro descrie exteriorul, străinul, fiind asociat cu stânga, focul și de regulă cu Lumea Nouă, ori cu regiunea Congo-Angola. Crosley socotește că haitienii preferă să nu vorbească despre aceste forțe „malefice”, ci despre cele „benigne” din panteonul Rada, dorind totodată să se distanțeze de cei ce servesc spiritele „cu ambele mâini”, cu alte cuvinte de dualitate.
    A nu se înțelege însă că este vorba despre o dispută între bine și rău, ci mai degrabă de o asociere cu „rece”, respectiv „cald” (de unde și ideea de apă și foc).
    Certe surse menționează și alte rituri în afara celor amintite. Andre Louis semnalează în Voodoo in Haiti că în afară de Rada și Petro există numeroase rituri de importanță scăzută, ce poartă de regulă numele triburilor ori regiunilor din care provin. În legătură cu această teorie, s-a discutat că spiritele pot fi grupate în cel puțin 17 nanchons (națiuni) ori fanmi (familii), printre care Wangol (Angola), Ibo și Nago (Yoruba), Siniga (Senegal), Ghede, Ginen, ș.a.
    Emmanuel Felix Jr. propune și o altă clasificare, vorbind despre loa pays, loa étrangeres și loa achetés. Se înțelege că, printre spiritele „naționale” și cele „cumpărate”, există spirite „străine”, cum este cazul lui Captain Debas, ajuns în Haiti în vremea ocupației americane.
    Comerțul cu sclavi avea să atingă apogeul în cursul secolului al XVIII-lea în Golful Benin (parte a Golfului Guineei), estimându-se că unul din cinci africani capturați sfârșea în colonia franceză Saint-Domingue. Antropologul elvețian Alfred Métraux scria în 1972: „Până și comerțul cu sclavi fusese predestinat, ca o strategie a zeilor de a duce religia în afara Africii, un soi de opus principiului aducerii Cuvântului la necredincioși.” În viziunea sa, „Voudou este un univers vast, o religie africană la baza, dar și europeană, cu alte cuvinte un sincretism religios, ce a îmbinat nu numai diferite culte africane, ci și certe credințe din folclorul european. Este așadar un conglomerat de elemente de toate tipurile, dominate însă de tradiții africane. Această religie este practicată de mai mult de 90% dintre haitieni, care totodată se consideră catolici. Acest Vaudou nu se relevă ca o religie opusă catolicismului.”
    Profesorul haitian Leslie Desmangles ne aduce la cunoștință în The Maroon Republics and Religious Diversity in Colonial Haiti că în urma Codului Negru emis de Ludovic al XIV-lea în 1685, africanilor le era interzisă practicarea religiilor în spații deschise și că patronii lor erau obligați să-i convertească la catolicism în termen de opt zile de la sosirea în colonie. Pentru ca aceste credințe să supraviețuiască, ele erau practicate în locuri restrânse, în afara ariei de control a autorităților. Mai mult decât atât, africanii s-au vazut nevoiți să mascheze spiritele drept sfinți romano-catolici, generând așa-numitul sincretism.

Ce presupune Vodou?
    Profesorul american Patrick Bellegarde-Smith este de părere că „Vodou este un sistem coerent și vast, o viziune asupra lumii, în care fiecare persoană și orice element este sacru și trebuie tratat ca atare.”
    Antropologul canadian Wade Davis susține că „Vodou este o viziune mistică și complexă asupra lumii, un sistem de credințe privind relațiile dintre om, natură și forțele supranaturale ale universului. În Haiti, ca și în Africa, nu există separație între material și spiritual. Fiecare dans sau cântec, fiecare acțiune este o particulă din întreg, fiecare gest este o rugă. Vodou nu întruchipează numai un set de concepte spirituale, ci prescrie un mod de viață, o filosofie, și un cod de etici ce regulează comportamentul social.”
    Pentru Karen McCarthy Brown, „Vodou este un sistem pe care haitienii l-au creat pentru a rezista în fața suferințelor ce marchează viața, un sistem al cărui scop este sa minimizeze durerea, să evite dezastrele, să aline pierderea, și să le dea putere supraviețuitorilor.”
    Americanul Harold Courlander preciza: „[Vodoun] este o reală religie ce încearcă să lege necunoscutul de cunoscut și să stabilească ordine acolo unde altfel ar fi haos. Pentru cei ce cred în Vodoun, niciun eveniment sau episod nu este independent. În naștere și moarte, bine și rău, spiritele sunt oarecum implicate.”
    De-a lungul anilor, definițiile au variat. Așadar, în Webster's New World Dictionary (1964) „Voodoo presupune un corp de rituri și practici primitive, bazate pe credința în magie și puterea fetișurilor, găsite printre nativii din Indiile Occidentale și în sudul S.U.A., în esență de origine africană”. În Webster's Ninth New Collegiate Dictionary (1986) „Voodoo [este] o religie derivată din cultul strămoșilor din Africa, practicată îndeosebi de către negrii din Haiti și caracterizată prin rituri împăciuitoare și comunicare prin transă cu zeități animiste”. În Webster's Eleventh Collegiate Dictionary (2004) „Voodoo sau Vodou [este] o religie derivată din politeismul african și venerarea predecesorilor, practicată îndeosebi în Haiti”.

Și totuși...
Pe coperta numărului din august 1987 al revistei Life stă scris: „Haiti - un tărâm copleșit de SIDA”. Printre altele, articolul pe această temă relevă opinia unui misionar american în Haiti: „Voodoo este diavolul aici. Este o religie demonică, un cancer pentru Haiti. Voodoo este mai rău decât SIDA. Știați că în ordine ca un om să devină houngan [preot], el trebuie sa sodomizeze un alt individ? Nu, evident că nu știați! Așa că la ce vă puteți aștepta de la acești oameni?”   
    În Haiti and the Voodoo Course, publicat în The Wall Street Journal, Lawrence Harrison notează: „Haiti rămâne una dintre cele mai slab dezvoltate țări din emisfera vestică... De ce? Deoarece cultura haitiană este puternic influențată de voodoo. Voodoo este una dintre numeroasele religii bazate pe spirite, comune Africii. Este fără de conținut etic. Practicanții săi consideră că destinele lor sunt controlate de sute de spirite capricioase, care trebuie mulțumite/împăcate prin ceremonii. Este o specie a religiilor bazate pe magie, pe care expertul camerunez în dezvoltare, Daniel Etounga-Manguelle, le identifica drept principalul obstacol în calea dezvoltării Africii. Voodoo este practicat mai ales de haitienii săraci, ce formează marea masă a populației. Însă toți haitienii îi simt influența. Wallace Hodges, misionar american ce a trăit în Haiti pentru 20 de ani observa: ‹‹Un copil haitian este făcut să înțeleagă că tot ceea ce se petrece este din voința spiritelor. El este crescut să exteriorizeze răul și să înțeleagă că este în continuu pericol. Haitienii se tem unii de alții. Vei găsi un grad ridicat de paranoia în Haiti.›› Dar voodoo nu este singurul impediment în Haiti...”

Relația dintre loa și om
    În Vest, Vodou și creștinismul sunt adeseori plasate în antiteză, însă ironia derivă din faptul că adepții Vodou nu văd un conflict între practicarea creștinismului și servirea spiritelor. Trebuie amintit că în multe rituri cu influențe africane, sacrificiile sunt negate, în special în New Orleans Voodoo. În Santería de exemplu, față de Vodou, sacrificiile pot fi mai frecvente.
    Métraux scrie că ritualurile Vodou „au loc exclusiv noaptea, într-un loc izolat de ochii profanului”.  El continuă: „Un preot și o preoteasă se plasează lângă un altar ce conține un șarpe în cușcă. După varii ceremonii, credincioșii se apropie de șarpe pentru a-i transmite ceea ce își doresc. Apoi, șarpele este pus pe altar, iar toți cei prezenți aduc ofrande. O capră sau o altă vietate mare poate fi sacrificată, iar sângele, colectat într-un bol, este atins de buzele tuturor celor prezenți” în semn că un jurământ de tăcere a fost încheiat.
    În cadrul posedării, spiritul asumă rolul călărețului, „urcând” pe credincios. Métraux afirmă: „Corpul unui credincios a fost pătruns de un zeu. Nu un diavol, ci un zeu. O posedare benignă, una pozitivă... Explicația transei mistice, dată de discipoli, este simplă: un zeu se mișcă în capul omului, după ce inițial îl înlătură pe ‹‹îngerul cel bun›› - unul din cele două suflete pe care oricine le poartă cu sine. Expulzarea acestui suflet este responsabilă de tremur si convulsii, ce se petrec la debutul posedării.”
    Trebuie observat faptul că spre deosebire de sfinții creștini, aceste spirite nu sunt țintele rugăciunilor, ci sunt onorate și servite în cadrul ritualurilor. Au personalități distincte, dorind certe articole de îmbrăcăminte, băuturi, alimente, țigări de foi, bijuterii, etc. Persoana selectată este complet posedată, înfățișându-se ca loa, iar natura transei diferă de la un spirit la altul. Fiecare loa are propriul său vévé (uneori vèvè sau vêvê ) , un simbol geometric trasat pe pământ, ori pe podeaua încăperii în care are loc invocarea. Papa Legba este gardianul frontierei dintre lumi, întotdeauna primul și ultimul invocat în cadrul ceremoniilor, cel ce deschide poarta către lumea spiritelor, facilitând contactul dintre muritor și acestea; crucea inclusă în simbol marchează intersecția lumii materiale cu cea spirituală.
    Se crede că spiritele sunt capabile să comunice cu credinciosul prin intermediul visului, iar preotul (houngan/papa-loa) sau preoteasa (mambo/manman-loa) sunt avantajați din acest punct de vedere, căci sunt vizitați în mod constant, fiindu-le oferite sfaturi și leacuri, ori idei noi privitoare la rituri.
    Serviciile în Vodou costă și nu se poate vorbi de centralizare, așa cum observăm în alte culte. Și-atunci, nu cumva Vodou reprezintă mai mult decât o religie pentru unii, mai ales în cel mai sărac stat al Americilor?
    Închei prin a-l cita pe Reginald Crosley: „Numeroși haitieni consideră că subdezvoltarea țării derivă din neglijarea acelor spirite ce i-au condus pe negri către independență. Neglijența este  păcat la nivel național.”

Mihail-George Panait - martie 2013

Categories: Cu fata la trecut

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments