Blog

"Toate cartile, ma refer strict la literatura, vorbesc despre destinul omului in lume" Un interviu cu Petru Cimpoesu, realizat in 2010 si nepublicat pana acum (II)

Posted by Ghe Neguzzu on April 17, 2013 at 8:45 AM

Care credeți că sunt Vânătorii de suflete actuali?
PC: Aceiaşi cu cei dinainte de 1989, securiştii, prin urmaşii lor, indiferent dacă aceşti urmaşi sunt fii de securişti, moguli de presă, ziariştii care le fac toată ziua jocul pe televiziuni sau prosperi oameni de afaceri cu statul.

Vă identificați cu personaje din opere dvs?(Exceptând cazurile din prozele scurte, în care personajele vă împrumută numele și biografia) Vă ascundeți atât în spatele personajelor pozitive, cât și negative?
PC: Procedeul de a-mi introduce numele în prozele pe care le scriu e o păcăleală. Sigur că folosesc la tot pasul elemente din viaţa mea, din biografia mea, dacă vreţi, dar despre mine ca persoană nu-mi place nici să vorbesc şi nici să scriu, fiindcă îmi sunt mie însumi antipatic sau, în cel mai bun caz, indiferent. Oricum, un personaj neinteresant, despre care nu merită să-ţi pierzi vremea scriind. Este tocmai motivul pentru care nu ţin, de exemplu, un jurnal.

În majoritatea operelor accentul cade pe evenimente și mai puțin pe personaje, ale căror caractere reies din diferitele situații. Simion Liftnicul este probabil cel mai bun de până acum. Nu v-ați propus sau nu ați reușit încă să dați naștere unui personaj puternic, emblematic pentru întreaga operă?  
PC: Cred că perioada în care se scriau romane pentru personajul central a fost consumată de predecesori. Ion al Glanetaşului, Ilie Moromete sau, din alte părţi, prinţul Mîşkin al lui Dostoievski sunt personaje puternice care concentrează toată energia romanului. Noi trăim poate şi alte vremuri, iar în viaţa de zi cu zi personajele puternice au cam dispărut de pe scenă. Şi apoi, ce să mai spui nou şi autentic după ce alţii au făcut-o atât de bine? 
                          
Dacă în Simion Liftnicul dvs ați fi personajul „al cărui nume îl trecem sub tăcere”, partenera dvs de viață  se ascunde, în acest roman, în spatele vreunui personaj feminin?
PC: Fireşte, nici nu e prea greu de observat. Pelaghia din acel roman este actuala mea soţie.

În ultimul volum publicat,  Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite, ați dat „apă la moară” criticilor în ceea ce privește încadrarea dvs literară ca optzecist. Vi se pare eronată interpretarea din Câteva cuvinte drept parodie sau o altă ficțiune ilicită?
PC: Am vrut doar să-mi cer scuze faţă de cititor pentru că nu i-am oferit o capodoperă.

Vi s-a întâmplat vreodată, asemeni „scriitorului din provincie”, să vă asalteze lumea pe stradă cu subiecte pentru romanele dvs, inspirate din viața lor?
PC: Chiar de aici a plecat povestirea aceea cu titlul „A venit un scriitor din Bucureşti”. Asta se întîmpla înainte de 1990. Acum, toţi cei care au asemenea poveşti, se duc direct la editură, cu un teanc de bani, şi rezolvă problema.

Fenomenologia invizibilului este considerată unanim drept cea mai bună proză a volumui, prin temele tratate, tonul adoptat și structură. Sunteți de acord cu opinia critică despre aceasta operă?
PC: Nu cred în unanimităţi.

Ultima proză din Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite, intitulată  Alte amintiri din provincie, reprezintă o altă viziune asupra lumii, în care mentalitatea și atitudinea românilor s-au schimbat pe ici, pe colo, dar NU în punctele esențiale?
PC: E aceeaşi viziune, numai contextul se schimbă.

Cum merge lucrul la viitorul roman, Cântecul de dragoste al celui care nu mai iubește? Simțeați nevoia unei reorientări în creația artistică? (Ținând cont de faptul că tema dragostei nu a fost totuși foarte mult tratată în cazul dvs)
PC: Lucrul merge încet, fiindcă sunt într-o permanentă criză de timp şi de bani. Nu am liniştea necesară pentru a sta câteva ore pe zi în faţa calculatorului –  scriu nu neapărat greu, dar încet. Şi nu e vorba de o reorientare, iar romanul nu va fi unul de dragoste, ci unul de ne-dragoste, poate chiar o critică a mitului iubirii. Să vedem.

Cum a reacționat familia(în special, părinții) la dorința dvs de a fi prozator?
PC: S-au mirat.

Sunteți singurul din familia dvs cu activitate literară sau acest talent se transmite din generație în generație?
PC: Tata avea patru clase, iar mama, şapte. În toată adolescenţa am suferit fiindcă nu aveam în casă un dicţionar al limbii române. Trageţi dumneavoastră concluzia.

Apar în operele dvs și aspecte din copilăria proprie? Vă simțiți legat de acel moment al vieții sau credeți că nu reprezintă un subiect potrivit pentru literatura dvs?
PC: Duc cadavrul acelui copil în mine. Câteodată, parcă vrea să învie.

Cum vă tratează cunoscuții în urma succesului literar?
PC: Majoritatea prietenilor mei nu au nicio treabă cu literatura, aşa că ne înţelegem foarte bine. Mă rog, când apar ocazional la televizor, mă felicită, dar cam asta e tot.

Care credeți că sunt punctele dvs forte în ceea ce privește arta scriiturii?
PC: Punctul meu forte este că, dacă nu am nimic de spus, mai bine tac.

Având în vedere efortul depus și satisfacția personală, ați putea face o ierarhie a operelor dvs?
PC: Nu e treaba mea să fac astfel de ierarhii, iar după eventuala ceremonie de lansare, cărţile mele nu mă mai interesează decât prin eventuale efecte meschine, de genul câţi bani. Răsplata scrierii unei cărţi nu este decât aceea că ai scris-o.

Considerați că ați reușit tot ce v-ați propus în plan literar până la momentul actual?
PC: Fireşte că am reuşit, tocmai din motivul că nu mi-am propus ceva anume.

Alexandra Barbu - aprilie 2013

Categories: Interviu

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments