Blog

Traim intr-o epoca a kitschului?

Posted by Ghe Neguzzu on April 17, 2013 at 8:55 AM

    Kitschul și superficialitatea par să domine lumea de astăzi, mai mult ca oricând. Pe de altă parte, toți ne considerăm deștepți. Toată lumea acuză cultura de masă și exponentul acesteia, presa, (accentul punându-se pe televiziune), pentru această situație. Tabloidizarea a schimbat, într-adevăr, o mare parte din presă și din public. Difuzarea non-stop de „gunoaie” nu are cum să nu aibă urmări, la fel cum se întâmplă în cazul difuzării excesive al oricărui tip de informații. Audiența televiziunilor ale căror emisiuni se bazează pe scandaluri, bârfe și senzațional arată că oamenilor le place acest tip de divertisment, care s-a infiltrat până și în așa-numitele jurnale de știri. Ușurința cu care publicul a acceptat acest tip de presă dovedește că realizatorii exploatează niște trăsături, preferințe și gusturi pe care publicul le avea deja. Dacă publicul le avea deja, atunci ele nu s-au manifestat și în alte epoci? Doar contemporaneitatea să aibă „privilegiul” kitschului și al publicului care îl savurează? Voi încerca să răspund la aceste întrebări printr-o scurtă relatare a unui eveniment de acum câteva secole.
    În 1719, la Londra, George Frideric Handel a înființat Royal Academy of Music, o companie care avea ca obiect de activitate spectacolele de operă. Datorită unui număr mare de investitori, compania a reușit repede să atragă nume mari ale scenei de operă europene. Printre acestea, erau și două soprane: Francesca Cuzzoni, originară din Parma, și Faustina Bordoni, originară din Veneția. Între cele două mari artiste a apărut o relație de rivalitate, care va fi exploatată de presă. Ca urmare, relația lor va deveni subiectul principal de conversație pentru câteva luni, la orice bal sau întâlnire de salon. Publicul se va scinda în două tabere: pe de-o parte, susținătorii Francescăi, iar de cealaltă parte, admiratorii Faustinei. La reprezentația din 6 iunie 1727 a operei Astianatte, prezența celor două actrițe pe scenă a făcut publicul să erupă. Susținătorii fiecărei soprane au început să strige insulte la adresa sopranei din cealaltă tabără și au îndemnat-o pe preferată să o alunge de pe scenă pe cealaltă, nederanjați de prezența în sală a Prințesei de Wales. Cele două actrițe au cedat și au început să se tragă de peruci, spre încântarea publicului. În zile următoare, pamfletarii au avut de lucru, mai ales că ziarele relatau propria versiune despre eveniment. Astfel, rolul publicului a fost minimalizat, celor două soprane li s-au atribuit un limbaj indecent, iar păruiala (sau mai bine spus, „peruceala”) a fost transformată într-o bătaie veritabilă. Scandalul a fost atât de răsunător, încât toate spectacolele stagiunii de operă au fost oprite, iar după un an, compania lui Handel a dat faliment, din cauza pierderilor financiare apărute, în mare măsură, ca urmare a acestui eveniment. Totuși, scandalul a dispărut repede și în saloane subiectul rivalitații dintre cele două artiste a fost dat uitării în scurt timp, în favoarea altor bârfe.
    Sunt sigur că, urmărind această relatare, ați găsit răspunsurile la întrebările de la începutul articolului. N-ar trebui să ne mire pasiunile apărute printre oameni ca urmare a unui divorț televizat ori ca urmare a incinerării unui regizor mort. Nici presa nu s-a schimbat prea mult. Kitschul a existat întotdeauna (vezi universul din opera lui Caragiale), doar că astăzi este propagat mai repede și mai intens, chiar de gurmanzii săi. Și astăzi există oameni care merg la operă pentru că „dă bine”. Ziariștii și publicul avid de senzațional nu s-au născut ieri, iar narcisismul oamenilor de azi, care cred că presa, cultura și tot universul trebuie să se sfârșească odată cu ei, a existat dintotdeauna.

Gheorghe Marian Neguțu

Categories: Tableta fara reteta

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments