Blog

Atins (I)

Posted by Ghe Neguzzu on May 27, 2013 at 8:40 AM

Am văzut lumina violentă a lunii Iulie
Devorat de a ta căldură
Am vrut să văd dacă şi Dumnezeu se înfurie
Am vrut să văd cât îndură…

    1
    Apartamentul lui arăta ca după o intervenţie a celor de la S.R.I..
    Haine aruncate prin fiecare colţ al camerei, sticle goale de băutură zăceau pe podeaua mizeră, biroul pe care zăcea computerul arăta mai mult ca un morman de gunoi din spatele fabricii de cd-uri, şifonierul avea uşile larg deschise, arătându-şi goliciunea dinăuntru, o pereche de bocanci zăcea leşinată la pământ, undeva la intrarea în cameră, iar în jurul patului se aflau numai aşternuturi şi perne îmbibate de transpiraţie.
    Niciodată nu a putut păstra cearşafurile şi păturile cu care se învelea acolo unde le era locul, şi anume pe pat, după o simplă noapte în care nu a făcut altceva decât să se cufunde în somnul său greoi.
    Singurul loc al camerei unde nu se afla nici măcar un fir de praf, iar ordinea domnea, era măsuţa din sticlă şi cele două fotolii aşezate în mijloc ca un diamant în cenuşă.
    În acea dimineaţă pe masă se afla un pachet de Camel cu o singură ţigară lipsă şi o ceaşcă de cafea pe jumătate goală.
    Nici măcar un fir de praf nu exista pe sticla meticulos ştearsă a mesei.
    Deschise ochii uşor, cu o silă venită din străfundurile sufletului. Ştie că este devreme, dar, deşi îi era somn, nu putea rămâne în acel stadiu.
    Îl durea capul. Iar băuse prea mult. Încercă să îşi ridice capul de pe colţul de pernă care mai rămăsese pe pat, însă se răzgândi rapid, fiind cotropit de o durere la tâmple pe care o simțea din ce în ce mai des.
    Nu ştia ce zi era şi ce drumuri trebuia să facă în următoarele ore. De bani nu avea nevoie.
    Făcuse o mică afacere cu două zile în urmă şi îi ieşiseră câteva sute de euro, deci se putea considera « asigurat » pentru vreo două săptămâni.
    Îl enerva situaţia în care se afla. Terminase facultatea în urmă cu şase luni de zile, şi deşi îşi căutase de lucru în profilul respectiv, nu avuse norocul să îl primească cineva. De aceea se ocupa cu nişte afaceri mai puţin ortodoxe, făcând mai tot ce se putea cât să nu rişte nici prea mult şi să îi iasă şi ceva bani.
    Părinţii lui îl credeau deja aşezat într-o viaţă demnă, neştiind adevărul tragic în care se scălda Cristi.
    De aceea se şi mutase în alt oraş încă din timpul facultăţii, acceptând fel şi fel de compromisuri pentru a se îndepărta de vocea impunătoare a tatălui său şi curiozitatea mamei sale. Fiind ocupaţi cu firma pe care o conduceau, părinții săi nu aveau timp să parcurgă câteva sute de kilometri pentru a vedea cum trăieşte băiatul lor, vizitându-l foarte rar.
    Ultima oară se întâmplase înainte să termine facultatea. Deci era ceva timp de atunci…
Oricum, lui prea puţin îi păsa de bătrâni. După părerea lui, se descurca destul de bine chiar dacă nu se afla în limitele legale, îşi spunea mai tot timpul că aceea este viaţa lui, iar părinţii nu ar trebui să mai aiba vreun cuvânt de spus.
    Însă în acea dimineaţă avea o altă stare de fapt. Ura garsoniera în care stătea cu chirie, ura gustul de alcool pe care îl simţea în gură în acel moment, ura că nu are nici un drum de făcut în acea zi, ura oraşul în care locuia, ura totul în jurul său, inclusiv amintirea care se plimba mai tot timpul în mintea lui.
    Se ridică din pat şi o zări stând pe unul dintre fotoliile de lângă masa de sticlă. Stătea şi îl privea, neschiţând nici un gest în afară de un zâmbet ciudat.. Cristi o privi vreme de câteva secunde, apoi îşi întinse privirea spre masa pe care se afla pachetul de ţigări abia început. Se certase cu ea cu o seară în urmă şi nu avea chef să îi vorbească.
    Se ridică iar din pat, făcându-şi loc printre sticlele de pe jos, urmând drumul holului veşnic întunecat, către baie. Se spălă repede pe ochi, se privi vreme de câteva secunde punându-şi o serie de întrebări stupide.
Ce o fi vazut Ana la mine? Era obsedat de această întrebare.
    Ana era o fată plăcută, foarte inteligentă, cu un trup atrăgător şi carismă iar cu acest profil putea avea orice bărbat îşi dorea.
Cu toate astea l-a ales pe el… El ce avea? Mai nimic…
    Se chinuia într-o viaţă de rahat, fără ambiţie să iasă, fără idei de viitor, făcuse o facultate care nu i-a plăcut şi acum stătea departe de părinţi şi de oraşul natal, de vechii prieteni, pentru ca nimeni să nu afle cine e cu adevărat. Nici fizic nu arăta bine.
    Avea păr castaniu, îmbâcsit mai tot timpul, pe care nu îl tundea. Ochii îi erau mai tot timpul injectaţi din cauza sticlelor de tărie şi a nopţilor nedormite… Chipul îi era slab, adâncindu-i ochii undeva în fundul capului, privind mai tot timpul ameninţător. Slăbise mult în ultima vreme. Era înalt… şi slab… avea aproape 1,85 şi nu depăşise niciodată şaptezeci de kilograme.
Sunt chiar hidos…
-    Sunt chiar hidos… îşi şopti, râzând ironic.
    Îi plăcea să se autoevalueze, dar de cele mai multe ori se critica în cele mai negative moduri.
    Îşi umplu palmele cu apa rece de la robinetul de curând schimbat, dând voie particulelor de libertate să îi treacă printre degetele schiloade. Îi plăcea senzaţia. Era aceeaşi senzaţie cu care era primit în braţele ei de la o vreme… Senzaţie de rece… Îşi umezi pentru ultima oară obrajii, apoi închise robinetul la fel de calm precum apucă un prosop din cuierul de baie din dreptul lui. Se şterse pe mâini şi pe faţă, privindu-se în oglindă.
    - Ce dracu’ o fi văzut la mine?
    Se întoarse în camera, se așeză pe canapea şi îşi aprinse o ţigară. Ana îşi părăsise locul de pe fotoliu. Plecase ea-ştia-unde.
O fi în bucătărie…
    Trase cu urechea undeva în spatele peretelui ce delimita camera de bucătărie, și, observând că nu se simte nici cea mai mică mişcare, îşi schimbă pe loc gândurile.
O fi plecat în timp ce eu eram la baie….
    Fuseseră împreună încă de la începutul facultăţii, deci aveau vreo patru ani împreună… poate chiar un pic peste… Aveau de gând să se căsătoarească imediat după ce Cristi avea să își găsească un loc de muncă adevărat, dar toate aceste planuri fuseseră date peste cap de despărţirea bruscă ce avusese loc de curând.
    Nu înţelegea de ce mai trecea pe la el, de ce îi zâmbea, de ce îl privea cum doarme, de ce îi şoptea “noapte bună’’ în fiecare seară, de ce îi spărgea paharele cu alcool de pereţi ca un semn divin, de ce îl parfurma în fiecare dimineaţă cu mirosul ei perfect?... de ce?... de ce? Dacă tot s-a pus punct… ce rost mai aveau aceste legături?
    Zări lângă canapea, aşternută la podea, o sticlă de bitter care mai avea câteva zeci de grame pe fund. Îşi turnă toată băutura într-un pahar luat din vitrină şi îl dădu pe gât cu o sete normală pentru el, anormală pentru restul. Aşa îşi începea el ziua. Privi ceasul atârnat sumbru pe peretele din faţa lui. Era doar şapte fără un sfert.
    - Nu e de mirare că e încă întuneric afară… bolborosi el trăgând un fum adânc, ascuţindu-şi ochii către fereastra din dreapta lui. Avea jaluzelele trase. Întotdeauna era aşa. Deşi era sfârşitul lui noiembrie, el încă dormea în boxeri, fără să dea prea mult drumul la căldură.
Stinse ţigara în scrumiera pentru prima oară goală (nici el nu ştia sigur de ce), se întinse înapoi pe canapea, gândindu-se ce să facă în ziua respectivă, fără să depună prea mult efort, pentru a scăpa de plictiseală. Îşi aţinti ochii în tavan şi începu să numere. Era prea devreme… Se hotărî să mai doarmă câteva ore..

    2
    Se trezi transpirat, uşor speriat, gâfâind adânc. Îşi aruncă privirea peste tot prin camera puternic luminată, căutând persoana ce îi deranjase visele. Nimic neschimbat în jur. Aceeaşi mizerie, aceeaşi dezordine, aceeaşi masă de sticlă curată lacrimă… Totul la fel de pustiu.Avusese un coşmar. Îşi trânti capul din nou pe pernă, aţintindu-şi privirea în tavan şi gândindu-se la ceea ce tocmai se întâmplase. Fusese atât de real… Îi simţise până şi mirosul. Da. Exact mirosul cu care se învăţase. Îi simţise atingerea rece şi sărutul tăios. Până când şi buzele pareau a fi exact cele care îl sărutase de atâtea ori, cu atâta dragoste.
Perfecţiune. Asta simţise el prin acel vis. Atunci de ce se trezise plin de sudoare şi mai speriat ca niciodată? Poate că această perfecţiune nu duce întotdeauna la vise frumoase. Poate că uneori transforma totul într-un adevărat coşmar.
    Ceasul ticăia zgomotos, iar Cristi, pentru prima oară în viaţa lui, îl lua în seamă. Îl enerva sunetul ce-i juca sarabanda pe timpane. Cu siguranţă avea ceva ce nu mai funcţiona corect. Cu siguranţă avea nevoie de vreun şurub strâns sau vreo piesă minusculă schimbată. Indica douăsprezece şi douăzeci de minute, miezul zilei.
Nu avea niciun plan pentru ziua respectivă, însă în acele momente avea chef de o mică plimbare, pentru a-şi aerisi creierii, pentru a-şi linişti sufletul atins de durere….
    Nu mâncă nimic. Se îmbrăcă şi ieşi pe uşa apartamentului lăsând aceeaşi mizerie în urmă.

    3
    Nu ştia exact de ce alesese acest oraş pentru a fugi de părinţii săi.
    Avusese multe alte posibilităţi. Putea să îşi găsească liniştea departe de familie şi în alte locuri, poate mult mai interesante. Oricum, trecuseră îndeajuns de mulţi ani, iar aceste gânduri erau de prisos.
    Era destul de frig afară, fără a-l afectează atât de tare. Mai degrabă îl deranjase banca îngheţată în momentul în care se aşezase pe ea, asta în urmă cu mai bine de o jumătate de oră. Fumase deja trei ţigări de când era în parc, dar nevoia lui nu era nici pe departe satisfăcută. O grămadă de gânduri îi tot alergau prin cap, neputând să prindă niciunul din ele. Singurătatea ce îl cuprinsese atât de brusc îl afecta din ce în ce mai tare. În urmă cu doar câteva zile Ana era lânga el. Acum?
Acum el stătea singur pe o bancă într-un parc monoton, pe o vreme mohorâtă, atât de inutil, atât de puţin împăcat cu gândul că o vreme la fel de singur va rămâne….
    Când ieşise din casă, câteva raze de soare îi sărutaseră obrajii ca de bun-venit, însă pe fiecare pas ce îl făcea, nori cenuşii de iarnă îşi făceau apariţia, în cele din urmă acoperind tot, nelăsând drept de întrebare pentru nimeni în jur. Parcul care, în general pe vreme de vară era atât de plin încât abia găseai un loc unde te puteai opri să fumezi o ţigare, acum era atât de pustiu încât aveai impresia că populaţia oraşului dispăruse peste noapte.
    Cristi îşi aruncă privirea într-o parte şi în alta, în speranţa că va zări măcar un bătrân care ieşise la fel ca el, să îşi aerisească gândurile îmbolnăvite. Nu zări pe nimeni pe toată suprafaţa parcului. Probabil că vremea îi dăduse înapoi pe toţi, însă la ce se puteau aştepta într-un sfârsit de noiembrie? Ar fi vrut să iasă la o bere cu prietenii, să iasă la o oră de biliard cu gaşca, să meargă într-un club de noapte în week-end, să plece la munte câteva zile… Nu banii reprezentau o problemă, ci un fapt mai important: el nu avea prieteni. Pe parcursul anilor de facultate nu reuşise să lege nici măcar o relaţie de prietenie cu vreunul din colegii săi. Era tăcut, mult prea serios… Avea o privire ciudată…  Au existat persoane care încercaseră să se bage pe sub pielea lui. El îi refuzase fără nici un fel de resentiment, fără să aibă vreun motiv clar. Pur şi simplu nu avea încredere în nimeni.Ă sta ar fi fost unul dintre motive…Cel de-al doilea motiv era Ana. Se îndrăgostise de ea încă din prima secundă, deși tot ea făcuse primul pas. Tot timpul se întrebase ce văzuse ea la un tip singuratic şi plictisitor ca el. Ana era genul de fată sociabilă, rebelă, veselă în fiecare secundă, cu un moral de invidiat, privind cu un exces de optimism până şi Apocalipsa. Avea mulţi prieteni, cunoştinţe prin toate cluburile din oraş, şi nu numai. Îi plăcea să călătorească, să lege prietenii, să fie săritoare cu toată lumea din jur, fie că merita, fie că nu.
    Toate aceste lucruri îl deranjau pe Cristi. Astfel, devenind suficient de gelos pe absolut toţi din jurul lor, a încercat să o îndepărteze de prietenii ei, în aşa fel încât să ajungă şi ea la aceeaşi idee ca a lui: nimeni nu are dreptul să se bage peste relaţia noastră… şi chiar dacă nimeni nu se bagă, tot radicali trebuie să fim. Deci… nu avem nevoie de nimeni pe lângă noi atâta timp cât ne avem unul pe altul. Ana niciodată nu a fost de acord cu modul lui de gândire, în special cu radicalismul său – sentimentele o făcură să accepte situaţia. Dacă dorinţa lui a fost să spulbere şi să alunge pe absolut oricine se apropia prea mult de teritoriul lor, atunci Ana a fost de acord cu el şi s-a îndepărtat în totalitate de prietenii săi, fără a da nici cea mai mică explicaţie. S-au dat înapoi mişeleşte din partea unor oameni în care odată, demult, aveau mare încredere.
    Chipurile, după certurile şi despărţirile din ultimul timp, Ana nu îi purta pică pentru pierderile datorate lui, deși din cauza lui  ajunseseră în situaţia de faţă. Înainte era un simplu ciudat. Ea  îl scosese din umbră şi îl adusese cu picioarele pe pământ. Cu toate acestea, gelozia lui excesivă nu numai că îl readuse în acelaşi stadiu, ci o făcuse şi pe ea să pară la fel. Sigur îşi merita soarta… Merita să se afle în acel moment pe banca rece, în acel parc, în acea situaţie, singur, dornic de a evada, prea trist ca să reuşească ceva. Merita încă mai mult de atât… Ceva mai rău chiar.
    - Mai rău de-atât? se întrebă el râzând de unul singur pe banca din lemn, care, precum arăta, nu mai fusese vopsită de foarte mult timp. Ce poate fi mai greu decât a trăi în singurătate? Ce poate fi mai rău decât starea în care mă aflu, din care nu găsesc cale să ies? Ce poate fi mai rău decât existenţa mea inutilă? Nu sunt decât o simplă umbră a pământului care nu face altceva decât să mintă şi să distrugă vieţile altora pentru a-şi găsi el bunăstarea…
    Zâmbi iarăşi, de data aceasta cu jumătate de gură, privind undeva în gol, ca şi când vedea ceea ce ceilalţi nu aveau cum să vadă. Probabil îşi vedea propria panoramă a vieţii…
    - Am avut totul şi am pierdut mai mult decât am avut… Şi acum… Fără ea?! Oftă, apoi continuă să-şi învârtă gândurile triste. Poate că nu fusese neapărat vina lui…. Încerca să creadă că totul s-ar fi întâmplat din vina amândurora. Importantă era doar realitatea. De fapt, el asta încerca să înţeleagă. Realitatea.
    Zâmbetul ciudat din colţul gurii îngheţase.
Nu îşi alesese o zi bună pentru a ieşi. În următoarele momente, parcul deveni la fel de pustiu cum era în momentul dinainte ca băiatul să îşi facă apariţia pe banca vopsită de prea mult timp
 
    4
    Ieşi din duş cu un prosop înfăşurat în jurul şoldurilor, scoţându-şi în evidenţă oasele pieptului care îl făceau pe zi ce trecea din ce în ce mai hidos. Parcurse holul lăsând urme umede în urma lui. Se opri în uşa camerei. Pe fotoliul ei se afla Ana. Îl privea zâmbind. Avea pe masa de sticlă, curată ca întotdeauna, scumiera pe care fumega o ţigare aprinsă, iar lângă, o sticlă de Jack Daniel’s nedesfăcută şi un pahar gol, curat ca lacrima.
    -Mi-ai pregătit deja băutura? întreabă Cristi sarcastic.
    Ştia că Ana nu se putea obişnui cu ideea că fostul ei iubit se apucase de băutură. Ana îi aruncă  un surâs uşor şi fermecător. Doar ea ştia să surâdă aşa. Ochii ei angelici, întotdeauna fermecători, veseli, tandri, paşnici… în final pentru el... ascunşi, perverşi, întunecaţi…
    Fata nu schiţă nicio mişcare. Stătea pe fotoliul ei, privindu-şi fostul iubit, picior peste picior, surâzând cu tact şi învârtindu-şi pe deget o şuviţă.
    Lui Cristi îi plăcea părul ei. Era dependent de mirosul părului ei… deşi în ultima vreme îl simţea din ce în ce mai rar. Făcu caţiva paşi înăuntrul camerei desfăcându-şi în acelaşi timp îmbinarea capetelor prosopului, dezvelindu-şi în cele din urma trupul gol şi schilod. Ana îl privi cu admiraţie. Îi plăcea corpul lui. Dar ce vedea la acesta doar ea şi tăcerea ei ştiau.Cristi păși până în dreptul ei, își desfăcu prosopul, îl aruncă undeva pe canapea, apoi îşi trage o pereche de jeanși albaştri, tociţi, apoi un tricou purtat de câteva ori care nu i se păru că miroase atât de rău… adică, se putea şi mai rău.
    În paralel obervă expresia chipului fetei. Rămăsese aceeaşi, doar cu coada ochiului observând trupul lui. El mimă că nu vede şi se aşeză pe scaunul din faţa computerului. Alese la nimereală o melodie din playlist, apoi se roti cu scaunul către fotoliul pe care se afla Ana. Fata, datorită aşezării mobilei în cameră, se afla cu spatele la el.
    -Ce mai cauţi aici? întreabă Cristi cu o uşoară nepăsare în voce. Se auzi. Nepăsarea de pe buzele sale nu era adevărată, iar el simţea cel mai bine minciuna. Nu putea fi ignorant cu ea – orgoliul nu-l lăsa să-şi arate sentimentele. De ce? Nici el nu ştia.
    -Nu înţeleg ce mai vrei de la mine? continuă el observând tăcerea adâncă a fetei.
    Ana fusese singura care îl mai ţinea în viaţă şi în cele din urma soarta îi demonstrase că poate face în aşa fel încât să o izgonească şi pe ea din braţele lui. Şi-ar fi dorit să se ridice de pe scaun, să se aşeze în genunchi în faţa fotoliului pe care ea stătea, să îi atingă chipul, să o sărute uşor, apoi să o ia în braţe… Să o strângă în braţe... Să îi atingă părul.. Privea în gol derulând imagine după imagine. Îşi dorea să simtă încă o dată mirosul trupului ei divin, mireasma părului... să îl atingă.. să îl strângă în palme şi să îl tragă uşor... să... să... că tot ce există şi contează pentru el era decât ea…Ana…
    Scrâşni din dinţi şi renunță la acest gând. Trebuia să fie dur, să fie bărbat.
    -Vreau să pleci….
Ana nu se mișcă.
    -M-ai auzit? Vreau să pleci! repetă. Ţi-ai luat lucrurile, vreau să nu te mai văd pe aici. Să dispari aşa cum au dispărut şi ele.
Îşi roti scaunul spre monitorul computerului şi încercă să îşi facă de lucru vreme de câteva momente. Nu ştia de ce face asta. Nu ştia ce voia, de fapt.
    Cu toate acestea, parcă aştepta sau mai bine zis spera, ca Ana să îl sărute uşor pe creştet, să-şi încolăcească braţele în jurul lui şi să îi murmure că îl vrea din nou. Ar fi vrut ca totul să continue cu un sărut, apoi cu o escală pe canapeaua pe care o împărțiseră atât de mult timp.
    Îşi întoarce privirea către masa de sticlă din centrul camerei în speranţa că o va vedea pe Ana privindu-l cu acelaşi zâmbet cu care îl întâmpinase când intrase în cameră.
    Însă Ana nu se mai afla în cameră. Plecase.
    (Continuarea în numărul viitor)

Claudiu Petrian

Categories: Proza

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments