Blog

Atins (II)

Posted by Ghe Neguzzu on October 2, 2013 at 11:05 AM

5

    Picăturile se izbeau violent de fereastra camerei.
Sunetul îl enerva suficient de mult încât să nu doarmă şi să stea în poziţia de şezut pe canapea, fumând ţigară după ţigară şi descărcând în el o nouă sticlă de Jack Daniel’s. Se încălzise de la alcool, aşa că îşi dădu jos tricoul transpirat. Computerul era stins, luminile de asemenea. Veioza de lângă el lumina greoi o mică parte a mesei din sticlă, mai exact colţul de care avea nevoie Cristi, colţul pe care se afla paharul niciodată gol, sticla de whisky şi pachetul de ţigări Camel de lângă scrumiera aproape plină.
    Ploaia începuse de aproximativ două ore iar ştirile meteo anunţau că nu avea să fie o ploaie de scurtă durată. Liniştea dinaintea fundalului creat de ploaia de afară îi derutase atât de tare gândurile încât simţea venele tâmplelor pulsând greoi, scoţând un sunet înfundat şi prea puţin plăcut.
Starea lui se agrava, iar el ştia asta.Dar nu încerca nimic pentru a schimba situaţia. Şi oricum, chiar de ar fi vrut, nu ar fi reuşit. Privi ceasul ce ticăia înfundat pe peretele din faţa lui. Era 2 și 10 minute. Cristi era în mijlocul nopţii, căutând ceva ce oricum nu mai exista de ceva timp, ucis de mâna lui, distrugând toate posibilităţile de a reclădi ceea ce dărâmase. Însă persoana la care se gândea de atâtea zile în şir tocmai îşi făcu simţită prezenţa.Intră în cameră, deschizând uşa într-un scârţâit enervant. Îl privi pe băiatul ce tocmai îşi mai turnă o porţie de whisky în pahar, apoi intră păşind în cea mai mare linişte, aşezându-se în final pe unul dintre fotoliile de lângă masa de sticlă. Cristi se purta ca şi când prezenţa Anei era cât se poate de normală, sorbind însă tăria din pahar ca pe o otravă iminentă. Ana îşi luă poziţia ei preferată şi îl privi de data aceasta cu nişte ochi trişti, uşor mustrători.
    -De ce bei? întreabă ea cu o voce suavă, ce nu mai răsunase atât de plăcut în acea cameră de foarte mult timp. Înainte nu beai atât de mult.. Acum… Te-ai schimbat... Te-ai schimbat mult… Când ai de gând să ieşi din starea asta?
    Băiatul îşi aprinse o ţigară din care trase primele două fumuri, privind-o pe Ana cu nişte ochi ignoranţi şi injectaţi. Părea dezinteresat de vorbele ei ; doar el ştia ce se mişca înăuntrul lui la fiecare secundă în care auzea vocea fetei.
    -Ce contează atât de mult pentru tine? întrebă Cristi fără să observe non-coerenţa cuvintelor sale, ridicându-şi ochii roşii de pe suprafaţa mesei de sticlă, sorbind din nou din paharul de tărie.
    -Nu-mi place să te văd aşa şi credeam că ştii asta…
    -Mie-mi place… i-o reteză băiatul brusc.
    După ce Cristi încheie absolut orice modalitate de discuţie, timpul se coagulă îndreptându-se spre o variantă prea puţin dorită de cei doi tineri.
    Sticla de Jack Daniel’s îşi făcea simţită puterea asupra minţii băiatului, tot mai ameţit de euforia în care se zbătea de câteva săptămâni. Imaginile din jurul său prindeau un contur ciudat, funny, aşa cum îi plăcea Anei să spună, orice barieră spulberându-se ridicând noi ziduri mai trainice decât cele ale realităţii. Întreaga cameră se învârtea în jurul unui punct greu de distins, care disproporţiona imaginea băiatului, încât o serie de sentimente, nu toate pozitive, îl îndemnau la gânduri şi acţiuni neclare, pe care nici el nu le întelegea cu adevărat, dar le simţea prea puternic ca să poată reacţiona brusc la instinct. Nu mai distingea realitatea de imaginaţie. O privea pe Ana cu niste ochi aprigi şi duri, îmbibaţi în alcool atât de tare că o usturime de oboseală îi apăru ca cearcăne. Printre genele-i ameţite, o zări pe Ana ridicându-se de pe fotoliu, făcând câţiva paşi către fereastra camerei, unde îşi scoase telefonul mobil şi începu să vorbească înfundat, cu o expresie a chipului luminată parcă. Imediat, o serie de întrebări grele îşi făcură apariţia în mintea lui Cristi.
Cu cine vorbeşte?
De ce s-a luminat aşa brusc la chip în momentul în care a răspuns la telefon?
De ce râde…?
De ce zâmbeşte…?
De ce îşi roteşte o şuviţă de păr între degete…?
Etc etc…
    Îşi aprinse o altă ţigară, stingând ce mai rămăsese din cealaltă cu mâna tremurând, neştiind nici el dacă era din cauza alcoolului sau a valurilor de gelozie ce începeau să îl cotropească. Cu noi priviri, o ţintea pe Ana care îşi continua convorbirea în acelaşi mod.
    -Da…. A fost frumos aseară…. M-am simţit chiar bine…
    Acestea erau primele cuvinte pe care Cristi reuşi să le distingă în vocea înfundată şi şoptită a fetei. Cristi îşi încruntă privirea, simţindu-şi venele cum îi pompează violent sânge otrăvit.
    -Sper să repetăm cât de curând…
    Vocea ei aruncă vizibil venin asupra imaginaţiei lui afectate, otrăvite deja de sticla de Jack Daniel’s. Şi-ar fi dorit să se ridice în picioare, să se ducă la ea şi să îi smulgă telefonul din mâini. Ar fi vrut să audă el însuşi vocea de la celălalt capăt al firului, pentru a cataloga întreaga situaţie. Şi-ar fi imaginat cum îl ameninţă pe cel ce încerca să creeze momente plăcute şi intime cu Ana şi cum la câteva zile îi zdrobeşte ţeasta, călcând-o apoi în picioare ca în filmele violente.
    Şi-ar fi dorit să se întâmple toate astea, însă alcoolul din sânge nu îl lăsa să facă nici măcar prima mişcare a imaginii. Era cotropit atât de rău de acea euforie negativă, încât nu îşi putea mişca prea multe părţi ale corpului.
    În sufletul său sămânţa de gelozie rămăsese, chiar dacă dorea să încheie absolut orice relaţie cu Ana. Privirea lui, goală şi plină de o furie care pe fiecare secundă ce trecea devenea incontrolabilă, desluşea diferite mişcări asupra fetei care îşi continua convorbirea în acelaşi mod precum o făcuse până atunci. Cristi auzi la un moment dat un râset ciudat din partea ei… Îl recunoscu imediat… Râsul acela devenise unul dintre motivele pentru care pusese punct relaţiei.
Nu era un râs normal, era un râs al infidelităţii, un râs pervers şi atrăgător pentru orice bărbat dorea să facă doar sex, nimic mai mult, fără implicaţii, rezumându-se doar la plăcerea carnală. Era acel râs ce ascundea multe imagini erotice şi multe relaţii infidele cu cei din jur.
    Aceasta era impresia pe care Cristi o dezvolta în interiorul său de câteva minute. Nu avea putere să facă nicio mişcare în plus… Nu avea putere nici să mai ridice paharul de băutură din faţa lui. Abia trăgea fumuri din ţigara pe care tocmai o aprinsese. Pleoapele îi erau grele. Ochii îl usturau. Urechile îi erau înfundate, iar trupul greoi… Închise ochii vreme de câteva momente şi îşi lasă trupul să se întindă lin pe canapea. Nu aruncă ţigara…. Mai trase un fum, apoi luă poziţia mortului, având în loc de lumânare jumătatea rămasă din ţigarea aprinsă, care mai fumega. Căzu rapid într-un somn adânc, lăsând-o pe Ana în soarta ei.

6

    Nu ştia exact după cât timp s-a trezit. Nu era nici treaz, nici beat – mai simţea puţin alcool în trup. Deschise ochii în liniştea şi întunericul suprem, convocându-se cu o durere de cap subtila şi un gust amarui şi uscat în gură. Ura să se trezească aşa. O soluţie ar fi fost să renunţe o vreme la alcool, dar această cale nu i se părea deloc agreabilă. Se ridică în capul oaselor şi privi în jur. Masa de sticla era curată, ca întotdeauna, paharul umplut pe sfert cu whisky, sticla pe jumătate goală se afla undeva pe mijlocul mesei, pachetul de ţigări era deschis, plin, iar scrumiera nu avea decât un muc de ţigară în ea. În întreg apartamentul nu se simţea nicio prezenţă. Probabil Ana plecase. Luă o gură zdravănă de tărie apoi îşi aprinse o ţigară. Privi printre jaluzelele orizontale şi albe din dreptul ferestrei încercând să îşi dea seama cum era vremea în acea noapte. Ploua în continuare… Dar de data aceasta nu era liniştită ca mai devreme. Un vânt puternic izbea crăcile copacilor din zonă, de ferestrele clădirilor, picăturile erau azvârlite încolo şi încoace, iar umbrele formate se plimbau în toate părţile pândind prada din sălbăticiunea nopţii. Nu mai era o ploaie de miez de toamnă. Picăturile reci şi calme se transformaseră în gloanţe greu de stăpânit, mari şi violente, ce izbeau ferestrele ca nişte proiectile ce parcă atacau apartamentul ca pe un bunker aflat sub asediu.
    Cristi luă o nouă gură zdravănă de alcool, apoi se ridică de pe canapeaua deranjată, îndreptându-se încet spre fereastră. Mişcă un pic jaluzeaua, doar cât să poată privi afară. Copacii din jurul aleii erau verzi… vii… Ca şi când ar fi fost în mijlocul verii…. Ploaia părea a fi caldă… În nici un caz nu se afla în mijlocul toamnei.
    Cristi se întoarse clătinându-se uşor spre canapea şi îşi mai toarnă o porţie de Jack Daniel’s. Trage alte câteva fumuri din ţigara aprinsă, apoi o stinse în scrumiera curată de pe masa de sticlă. Ştia că după acel pahar va ajunge din nou în stadiul de mai devreme: întins pe canapea, scoțând prin pielea împuţită alcoolul băut. Nu avea altceva mai bun de făcut. Ana plecase… Probabil că a doua zi avea să se întoarcă, ca de fiecare dată, pentru a-l mai chinui un pic cu prezenţa ei angelică.
Era parcă un blestem…. Un blestem pe care îl simţea atât de amar şi atât de agresiv încât mai niciodată nu putea gândi lucid. De aceea alesese alcoolul ca scut.. Cristi nu mai deosebea realitatea de imaginaţie. În mintea lui totul era o adunătură de gânduri violente şi sinucigaşe, ce încercau să fie stăpânite de o anumită conştiinţă. La început, blestemul fusese plăcut la atingere, îndeajuns cât să îi coloreze viaţa cu o nuanţă mai plăcută. Odată cu trecerea timpului totul s-a schimbat radical, ducând realitatea într-un colţ tulburător al iraţiunii.
Acţiunile lui luau o nuanţă prea puţin plăcută.
    Probabil acesta era motivul pentru care Ana a pus la un moment dat piciorul în prag hotărând să aleagă alt drum. Dacă voia să cântărească situaţia, Cristi îşi dădea seama că tot ce se întâmplase de-a lungul anilor de facultate, care au însemnat practic anii relaţiei dintre cei doi, fusese din cauza lui. El gândise totul de la bun început, astfel încât să se ajungă în momentul în care se afla în acea noapte. Îşi dorise despărţirea de Ana, îşi dorise suferinţa prin care trecea în acele clipe, îşi dorise singurătatea de care suferea de atâta timp, îşi dorise şi îşi planificase situaţia de-a-ntregul încă de la început.
    Oare chiar aşa să fi fost aşezate gândurile lui? Cu siguranţă, chiar dacă aceste lucruri nu aveau să fie adevărate, Cristi nu conştientizase cu adevărat unde avea să împingă totul. Trebuia totuși să se învinovăţească pentru tot ce-a facut?
Nu avea de ce… Era deja blestemat. Se autopedepsise înainte ca totul să se întâmple, alegând o variantă a vieţii mai puţin plăcută.
    Îşi mai turnă un pahar de Jack Daniel’s, pe care îl dădu pe gât instantaneu, după care se întinse la loc pe canapea încercând să adoarmă. Poate aşa avea să uite totul. Poate că a doua zi, totul avea să se regleze, totul avea să revină la normal. Lângă el, pe canapea, avea să fie Ana, care dormea susurând cu capul pe pieptul lui ; la câteva străzi distanţă aveau să îi aştepte prietenii lor, cu bagajele făcute pentru o excursie undeva la munte ; în sertarele biroului avea să se ascundă o cutie neagră, ce conţinea două inele de logodnă…. Iar planurile viitorului aveau să fie bine ascunse în sufletele şi minţile lor…
    Sunetul picăturilor de ploaie se auzea parcă mai zgomotos ca în momentul în care el se trezise, furtuna dând semne că se înteţeşte, aducând veşti din ce în ce mai proaste. Luminile pâlpâitoare ale fulgerelor de afară  o să îi deranjeze ochii până în momentul în care mintea lui se va închide, lăsând volumul zgomotelor naturii la minim. Încercă pentru moment să îşi lase gândurile libere creând o ipostază vidă. Numără vreme de câteva secunde picăturile ce se auzeau bocănind pervazul ferestrei şi se părea ca metoda dă rezultate.  Zgomotele din jur nu se mai auzeau atât de puternic, totul rezumându-se la numărătoarea greoaie, care parcă decurgea cu încetinitorul, a picăturilor de ploaie.
Pocnetul dezintegrării picăturilor se auzea din ce în ce mai înfundat, derulat parcă de zeul atotputernic în cea mai lentă viteză. În cele din urmă, Cristi se cufundă într-un somn adânc, alcoolizat, în care nici măcar visele nu îşi aveau locul.

7

    Atingerea ei rece îl făcu să tresară… mental. În ciuda acestui fapt, el se afla într-un somn mult prea adânc pentru a mai putea reacţiona în vreun fel, dar simţea, din depărtarea realităţii, atingerea rece şi tăioasă,  de mai bine de câteva zeci de secunde. Încercă pentru moment să îşi deschidă ochii însă o greutate îl împiedică. Atingerile reci continuară… Degetele ei subţiri și puternice îi explorau pieptul schilodit ce pompa oxigen rapid.
Trupul tremurând îi accepta nimfei orice sacrificiu… Simţi în paralel o erecţie puternică. Atingerile ei îl introduseseră într-o lume demult uitată. Un dor năprasnic îl învălui vreme de câteva minute, dându-i impresia că tot ce se întâmpla făcea parte dintr-un vis, un vis frumos... cu mici tente de coşmar. O forţă uimitoare îl împiedica să deschidă ochii.
    Pe fundalul sonor al furtunii de miez de vară, auzi o voce cunoscută, care întotdeauna îl liniştise, ce îi şoptea cuvinte de iubire. O voce suavă, simplă şi în acelaşi timp complicată, care îi îmbiba creierii cu ficţiuni ale unei poveşti de iubire demult distruse.
    -Încă te mai iubesc…
    Vocea Anei îl învăluia, lovindu-l parcă din toate colţurile camerei. Ar fi vrut să îi răspundă, dar nu se  putea asculta pe el. Era dominat…
    -Înca te mai iubesc…
    Acum, totul nu era decât o ficţiune amărâtă… Cu siguranţă o amărâtă de ficţiune ce lua amploare, poate chiar un vis « erotic ». Nu vroia să îl trăiască, vroia să pună punct înainte ca totul să se transforme într-un adevărat coşmar. Coşmarul lua amploare…. Un sărut scurt îşi făcu simtită prezenţa în acelaşi mod rece şi teribil precum începuse totul. Buzele erau perfect conturate precum erau în realitate buzele Anei. Aveau aceeaşi dorinţă, aceeaşi tărie perfectă. Buzele coboară încet pe trupul schilod şi transpirat.
    La un moment dat, braţele lui Cristi fură imobilizate de două mâini mici, extrem de puternice. Băiatul nu putea face nicio mişcare împotriva puterii divine pe care o simţea deasupra sa. Buzele, cu săruturi apăsate şi senzuale, coborâră până în dreptul abdomenului.. Voia să reacţioneze…. Puterile îl lăsaseră demult. Buzele ei reci creau săruturi tăioase. Forţa divină a fantasmei ce îl chinuia de mai bine de zece minute, îi desfăcu cureaua de la blugi cu o ardoare ieşită din comun, pe fundalul vocii feminine ce îl tachina cu cuvinte pe care Cristi nu le mai auzise încă din momentul în care relaţia dintre el şi Ana se prăbuşise. Ştia că trebuie să oprească acel circ înainte ca totul să se transforme într-un adevărat coşmar. Niciunul din muşchii săi schilodiţi de atâtea sticle de Jack Daniel’s nu putea reacţiona. Săruturile ei erau atât de puternice….
    Ochii îi erau închişi… cu atâta putere încât pleoapele îl dureau. Nu îi putea deschide deşi asta îşi dorea. Simţea buzele Anei, reci… Simţea plăcere…. Prea multă plăcere…. Voia ca totul să se oprească. Voia ca nimfa ce stătea deasupra lui, nimfa ce îi şoptea că îl iubeşte, nimfa ce îl excita, să dispară. Imaginea persista. Totul parcă se răzbuna pe modul său de a trăi, pe modul de a înţelege tot ce se mişcă în jurul său. Călcase prea mult pe toţi cei din jurul său. Minţise şi distrusese atât de multă lume încât nici el nu realiza dacă putea sau nu să se oprească. Visul se transforma pe fiecare secundă ce trecea în cel mai mare coșmar.

8

    În următoarea dimineaţă, Cristi se trezeşte transpirat și gâfâind. Ştie că ceea ce se întâmplase în noaptea precedentă nu fusese întocmai un vis.
Pune în balanţă toate cele întâmplate. Apariţia ei în diferite momente, atingerea ei clară, vocea ei impunătoare, imaginea ei perfectă… Unde este Ana? Ce se întâmplase cu ea? Îşi aruncă privirea pe fereastra camerei. Câţiva fulgi de nea îşi fac apariţia izbindu-se de pervazul argintiu din exterior. Cristi deschide fereastra şi atinge cu grijă imaginea clară din faţa ochilor săi. Temperatura rece nu îl afectează cu nimic. Îl face chiar să se simtă mult mai bine. Un fior brusc îl trece imediat cum prinde un fulg de nea în palmă. Îl observă cum se topeşte, dispărând în neantul realităţii.
Ochii săi privesc în gol încercând să găsească o explicaţie pentru toate cele întâmplate. Realitatea nu este întotdeauna explicabilă şi, sub cele mai mult forme, devine total neplăcută pentru cei ce o conştientizează şi o observă. Se întoarce în interiorul camerei sale şi priveşte în jur. Aceeaşi realitate…. Sticle de whisky, pachete de ţigări, haine jegoase aruncate peste tot în jur…. Mizerie…  Totul este o mare mizerie… ca şi întreaga lui viaţă. O mare mizerie…Doar masa de sticlă tronează într-o curăţenie obsedantă, păstrată de cineva care oricum nu mai exista. Cine? Unde?
Un miros ciudat învăluie întregul apartament. Nu este un miros plăcut. Nu este mireasma care îl învăluia de atâta vreme…. Mireasma ei. Este mireasma unui corp în descompunere….A unui hoit… Pentru moment îi vine să vomite, un ghem din stomac încercând să iasă la suprafaţa realităţii.
Făcu câţiva paşi ţinându-şi respiraţia, până în mijlocul camerei. Răscolește într-un morman de ţoale de pe canapeaua pe care adormise, adulmecând în căutarea hoitului de la care vine mirosul insuportabil ce ar fi ridicat din morţi un întreg cimitir. Are ochii ieşiţi din orbite, injectaţi, prematur treziţi… Izbește cu putere unul dintre fotoliile din mijlocul camerei, apoi lovește cu piciorul biroul pe care se află computerul tăcut.
Răscolește vreme de câteva minute întreaga cameră, în cele din urmă gâfâind nervos în faţa şifonierului. Poate că de acolo…. Deschide uşile cu grijă… Trupul Anei. Îndesat ca un morman de carne într-o plasă în mijlocul pieţei centrale a oraşului. Trupul ei în descompunere, devorat pe jumatate de putrefacţie. Picioarele… braţele… sânii… Doar chipul îi rămăsese intact. Cu aceeaşi expresie a feţei… Cu ochii bulbucaţi, şi cu gura strâmbă… Într-o baltă de sânge închegat se afla trupul neînsufleţit al Anei, marea iubire a celui care îşi dedicase viaţa singurătăţii şi a suferinţei.
Iubirea nu îţi poate oferi decât suferinţă… decât nelinişte… Aşa spunea de fiecare dată Cristi…
    Cristi se prăbuşeşte în genunchi cu ochii aţintiţi către trupul neînsufleţit ce zăcea în şifonier de foarte multă vreme. Atinge trupul neînsufleţit pentru a se lămuri că este real. Este într-adevăr real. Ştie că ceea ce facuse era de neiertat.Realitatea devine prea dură pentru el.
    Băiatul sărută mâna cadavrului în descompunere şi, zâmbind, închide uşa şifonierului, se așază pe canapea, își aprinde o ţigară şi își umple paharul de pe masă cu alcoolul său preferat.

Categories: Proza

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments