Blog

Revistele literare se adapteaza Erei Digitale

Posted by Ghe Neguzzu on October 2, 2013 at 11:10 AM

Revista americană Poets & Writers are în baza de date 866 publicații literare în limba engleză, din care 14 au fost lansate în ianuarie 2013.  P&W a urmărit șase dintre toate acestea, pentru a descoperi cum le influențează evoluția digitală.
    Jacket2, o revistă online de poezie lansată în 2012, a avut deja 300000 de vizitatori în primul an de la lansare, dovedind că formula plății online poate fi mai eficientă decât tipurile de plată „tradiționale”.
    O altă mică revistă de poezie care se bucură de succes este Octopus, una din primele publicații digitale. Inițial a avut și o variantă tipărită, care însă nu a fost populară. În ultimii doi ani, redacția a renunțat la aceasta și s-a concentrat exclusiv pe varianta online, rezultatul fiind neașteptat de bun.
    Spre deosebire de publicațiile menționate mai sus, N+1 se folosește de mediul online pentru a atrage mai mulți cititori către ediția tipărită. Cei mai mulți cititori preferă însă cele câteva articole postate pe internet și puțini fac pasul următor – cumpărarea revistei tipărite.
    Două reviste literare de tradiție, care există și în variantă online, se bucură de cel mai mare succes în mediul online. Prima este Electric Literature, care, datorită unor campanii publicitare reușite și a unei politici editoriale bine gândite, atrage 1000 de noi cititori online (care plătesc pentru conținut) săptămânal. The Paris Review este cea mai citită publicație de cultură din lume și acest fapt se datorește internetului. Aproape toate abonamentele lunare, atât pentru ediția tipărită, cât și pentru cea electronică, sunt cumpărate online, aplicația lansată de revistă pentru telefon a fost descărcată de 10000 de ori, iar rubrica online de interviuri a avut până acum 550000 de vizitatori. R.O.C.A.D.A. mai are mult până acolo, dar ne mândrim cu peste 1200 de cititori unici care ne-au vizitat site-ul în cele 8 luni de existență.


Categories: None

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments